Noi apariţii editoriale
|
|
Ghid practic de termeni
sanscriţi utilizaţi în Ayurveda
o
expunere sistematică şi lămuritoare a semnificaţiei
unora dintre termenii de origine sanscrită ce sunt frecvent
utilizaţi în cadrul sistemului tradiţional Ayurveda
VOLUMUL 1,
literele A - K
|
|
|
|
O
mărturie a unui inspirat cercetător
Vom expune în continuare o
semnificativă mărturie a unui cercetător inspirat, Bruce
Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de
Medicină a Universităţii Wisconsin, care a pus bazele
cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită
epigenetică, prin care se explică legătura dintre gene
şi mediul înconjurător.
„Între anii 1970 şi 1980, activam în
calitate de membru plin al Şcolii de medicină din cadrul
Universităţii Wisconsin. Activitatea mea universitară se
referea în primul rând la cercetarea din domeniul distrofiei
musculare folosind culturi de celule stem clonate. Celulele clonate sunt
create prin inocularea unei singure celule stem într-o masă de
cultură şi, permiţându-i să se dividă de mai
multe ori, să producă mii de celule identice genetic. Spre
surpriza mea, am văzut că schimbând unele din componentele
texturii mesei de cultură sau schimbând compoziţia gazelor
atmosferice ale incubatorului, puteam să alterez profund soarta
celulelor mele de cultură. De exemplu, am rupt cultura de celule stem
în trei părţi, fiecare fiind expusă la condiţii
de mediu diferite. Într-una dintre texturi celulele au format
muşchi, în alta au format os, iar în masa care a
rămas celulele au format ţesut adipos. De vreme ce în
cultură eu am semănat celule stem identice din punct de vedere
genetic, era clar că soarta diferită a celulelor se afla sub controlul
mediului de cultură şi NU a genelor.
Şefii mi-au considerat studiile “eretice”, de
vreme ce ei aveau în vedere ideea digmatică de control a
genelor. Mi-am dat seama că ştiinţa modernă era
întrucâtva asemănătoare unei religii. Aceste studii,
demonstrând că celulele nu erau “controlate” de
gene, au accentuat puterea hranei asupra naturii în influenţarea
vieţilor noastre. Deşi cercetarea a stabilit că genele nu
controlează viaţa, cărţile de specialitate şi
mass-media se referă încă la un nucleu de gene ca fiind
celula creierului, hrănind convingerea eronată şi
depăşită cum că genele controlează biologia. Acum
20 de ani, recunoscusem că nucleul nu era creierul, că era
echivalent din punct de vedere funcţional gonadelor celulei,
participând strict la reproducerea celulară. În plus,
experimente în cadrul cărora nucleul celulei este
îndepărtat, au arătat că celulele pot trăi
şi exprima comportamente complexe încă două luni
fără a avea vreo genă.
Îmboldit de provocările colegilor mei care nu mă
credeau, mi-am refocalizat cercetarea pentru identificarea mecanismelor
prin care informaţia ambientului controla comportamentul şi
genetica. În cele din urmă căutarea mea a revelat faptul
că “pielea” celule, membrana celulară, era
responsabilă pentru citirea şi reacţia la condiţiile
ambientale. Anumite mişcări bruşte, de genul unor
răsuciri, în membrană erau cuprinse în receptori
proteici, echivalentul celulei pentru ochi, urechi şi nas, care citesc
semnale ambientale, şi efectori proteici care activau funcţiile
celulei sau citirea genelor. “Mişcările bruşte”
ale membranei sunt unităţi moleculare de percepţie folosite
în reglarea biologiei celulei. Membrana, mai precis
“mem-creier” reprezintă echivalentul celular al
creierului.
Înţelegerea structurii şi funcţionării
membranei ar fi cheia pentru înţelegerea naturii vieţii.
În 1985, eu revizuiam arhitectura şi comportamentul molecular al
membranei celulare ca procesor ambiental al informaţiei. Altfel spus,
am pus pe hârtie o serie de fraze descriptive folosind termeni pe care
nu-i mai folosisem înainte. M-am oprit şi am revizuit ceea ce
tocmai scrisesem: “Membrana celulară este un cristal lichid,
semiconductor cu porţi şi canale.”
Ca biolog în domeniul celulelor, eu nu folosisem
niciodată această exprimare, şi totuşi ele îmi
păreau familiare. Unde le auzisem? Pe colţul biroului meu, mi-am
zărit primul computer, un Macintosh cu faţa zâmbitoare,
şi lângă el o carte pe care o citisem intitulată
„Înţelegându-vă Microprocesorul”. Pe
pagina a treia din Introducere, era definiţia unui „chip”
de computer, “…un semiconductor de cristal cu porţi
şi canale.”
Am îngheţat. Următoarea secvenţă de gânduri
s-a petrecut probabil în milionimi de secunde, dar mie mi s-au
părut ore. Întâi m-am gândit, “Ce
coincidenţă … membrana celulei şi un „chip”
de computer au aceeaşi definiţie!” Şi apoi, după
încă alte câteva milionimi de secundă ce mi-au
apărut ca fiind ore, m-a trăsnit, “Nu a fost o simplă
coincidenţă! Arhitectura şi comportamentul molecular al
chipului de computer este esenţial identică (similară) cu
membrana unei celule!” Membrana nu este analogă chipului;
membrana este asemănătoare chipului. Asta înseamnă,
că membrana “nu este ca un chip”, membrana este efectiv un
chip.
Membrana celulară este un echivalent celular pe bază pe
carbon a unui chip de computer pe bază de silicon. Fiecare celulă
este un chip programabil, cu un centru conducător hard (nucleul)
conţinând software (genele). Aşa cum se petrece în
cazul computerelor convenţionale pe bază de silicon, datele
celulare sunt introduse prin keyboard – formată din mii de
membrane receptoare proteice acordate pentru semnale ambientale diferite.
Acestea sunt convertite în comportament celular de efectorul proteic
al membranei.
Aproximativ acum 10 ani, noua ştiinţă a
epigeneticii s-a dezvoltat pentru a descrie mecanismele moleculare prin
care semnalele ambientale controlează dinamic activitatea genelor. Cel
mai important, mecanismele epigenetice pot genera peste 30000 de
variaţii de proteină diferite de la fiecare proiect de genă.
Contrar credinţei că genele sunt programe hardwired, epigenetica
revelează că programele genelor se pot rescrie dând
posibilitate celulelor să se adapteze la ambiente dinamice.
Ştiinţa epigenetică demonstrează că nucleul celulei
este un hard disk citit-scris, în care software-ul de genă este
programat de reacţia membranei la percepţiile ambientale.
De vreme ce celulele răspund la semnalele mediului, de ce nu
suntem noi “clone” umane fiind expuşi la acelaşi
mediu? Răspunsul, nu există doi oameni biologic identici. Trupul
tău va respinge un ţesut sau grefă de la oricine altcineva
recunoscând celulele străine ca nefiind ale sale. În
acelaşi mod, celulele tale vor fi respinse de către oricare alt
recipient din acelaşi motiv.
Unde se află identitatea unui individ? Celulele fiecărui
corp au un set unic de proteine membranice pe suprafaţa lor
exterioară. Medicina identifică existenţa unui subset al
acestor receptori ca fiind auto-receptori, adică “primitorii
proprii.” Când receptorii proprii sunt
îndepărtaţi de la o celulă ea devine o celulă
generică, fiind transplantabilă în orice organism
fără a fi respinsă. Transferând setul de
auto-receptori ai unei persoane la celula alteia se va transfera şi
“dreptul de proprietate” a celulei respective.
De unde vine identitatea noastră? Aparent, ea este un
“semnal” unic din câmpul citit de către
auto-receptorii noştri. Important este faptul că această
comunicare este cu dublu sens. Semnalele nu doar vin în celulă,
întrucât conştienţa experienţei este trimisă
înapoi la câmp şi schimbă sursa. Forţele care se
mişcă invizibil descrise de biofizica cuantică şi care
activează auto-receptorii sunt aceleaşi cu cele cunoscute ca
fiind spirit.
Interesant, semnalele care definesc eu-l sunt încă în
mediul-ambient, chiar dacă celulele mor şi nu sunt acolo ca
să fie citite.
Pentru un individ ca mine care, până să aibă
această revelaţie, nu credea în spiritualitate,
înţelegerea naturii membranei mi-a zdruncinat viaţa. A fost
un moment crucial de transformare pentru mine să descopăr că
nu sunt un robot biochimic, ci o comunitate controlată spiritual de
celule programabile care acum colaborează cu alte
“comunităţi” de celule pentru a crea o nouă
fiinţă.”
|
|
|
|
publicatii
diverse despre Ayurveda si terapiile alternative
|
CATALOG publicatii Ayus Grup
INDEX AYURVEDIC
SISTEMATIC SELECTIV
o prezentare inedita a proprietatilor terapeutice
ale unor plante medicinale remarcabile
lucrare in 6
volume
„ ... o îmbinare
creatoare între ştiinta tradiţională ayurvedică
şi tradiţia populară românească ...”
„ ... o lucrare cu o
conceptie originala, care dispune de o sistematizare extrem de utilă
specialistilor din domeniul fitoterapiei ... ”
|
