|
Ayurveda
este o ştiinţă şi totodată o artă a
menţinerii nealterate a sănătăţii
Sistemul tradiţional
Ayurveda constituie, în egală măsură, atât
ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată
(incluzând noţiuni şi categorii generale, precum şi
modalităţi terapeutice care au fost atent verificate de-a lungul
a mii de ani, printr-o experienţă directă), cât
şi o veritabilă artă a vindecării. O astfel de
„artă a vindecării” nu ar fi putut să fie practicată
decât de acele fiinţe umane deosebite, cărora realizarea spirituală
le-a putut conferi puterea de a insufla viaţă în toate
actele de vindecare în care se angrenau.
Prezentarea acestei
ştiinţe tradiţionale în cadrul cursurilor de Ayurveda
din România permite o abordare care este în acelaşi timp
simplă şi uşor accesibilă mentalităţii
occidentale. Ayurveda este simplă pentru că utilizează
principii generale, sintetizate în urma unei îndelungate
practici directe. Simplitatea Ayurvedei se datorează faptului că
această ştiinţă a ajuns la esenţe şi nu poate
fi considerată din acest motiv ca fiind simplistă sau
reductionistă.
Urmând în mod
consecvent cursul de Ayurveda, fiecare va putea să descopere
în scurt timp ca Ayurveda reprezintă mult mai mult decât o
ştiinţă şi o artă a vindecării. Ayurveda
reprezintă în realitate un veritabil mod de a trăi sau, cu
alte cuvinte, un mod de viaţă profund spiritual, simplu şi
firesc, care restabileşte armonia deplină a oricărei
fiinţe umane atât cu ea însăşi, cât şi
cu tot ceea ce o înconjoară, permiţându-i astfel
să descopere armonia tainică ce există între om
şi Dumnezeu. Privind din această perspectivă vom putea
înţelege de ce Ayurveda constituie într-adevăr
„Ştiinţa vieţii”.
Tradiţia milenară a
sistemului Ayurveda cuprinde opt părţi principale (ramuri sau
specialităţti) numite ANGA-uri. Această structurare
tradiţională a sistemului Ayurveda în opt ramuri principale
(ASTHANGA) este următoarea:
1.KAYACIKITSA (ştiinţa
vindecării principalelor tulburări şi boli ale omului);
2.SHALYATANTRA
(ştiinţa tradiţională a chirurgiei);
3.SHLAKYATANTRA
(ştiinţa modalităţilor terapeutice pentru
afecţiuni supra-claviculare);
4.BHUTAVIDYA (ştiinţa
factorilor invizibili, psihici şi mentali);
5. KAUMARABHRITYA
(pediatria traditţonala indiană);
6.AGADATANTRA (ştiinţa
evitării substanţelor dăunătoare omului);
7.RASAYANA (ştiinţa
folosirii reîntineritoarelor şi tonicelor);
8.VAJIKARANA (ştiinţa
folosirii substanţelor afrodiziace).
Acest sistem alcătuit din
opt ramuri principale a fost păstrat în tradiţia
indiană până în epoca modernă.
Începând cu cea de-a doua jumătate a mileniului, diferite
evenimente importante au determinat extinderea domeniului de
cunoaştere şi, astfel, au condus la restructurarea sistemului
Ayurveda.
În secolul al XIX-lea are
loc în colegiile medicale din India o întrepătrundere
între ştiinţa medicală modernă şi
tradiţia milenară a sistemului Ayurveda, astfel încât
alte 9 ramuri sau specializări (ANGA-uri) sunt adăugate
celorlalte 8 ramuri tradiţionale existente:
1.MAULIKA-SIDDHANTA
(ştiinţa care prezintă principiile fundamentale ale
sistemului Ayurveda);
2.SHARIRA (ştiinţa
care se ocupă cu studiul alcătuirii fiinţei umane);
3.DRAVYAGUNA (ştiinţa
care se ocupă cu studiul calităţilor,
proprietăţilor, acţiunilor şi clasificării
substanţelor naturale care prezintă valoare terapeutică);
4.BHESHAJAKALPANA
(ştiinţa preparării, păstrării şi
administrării remediilor naturale);
5.RASASHASTRA (ştiinţa
proprietăţilor esenţiale ale remediilor naturale);
6.ROGAVIJNANA (ştiinţa
care studiază cauzele şi simptomele bolilor);
7.SVASTHAVRITTA (ştiinţa
care studiază modalităţile prin care fiinţa umană
poate ajunge la o cât mai bună integrare în mediul natural
şi social, menţinându-se mai mereu armonioasă şi
sănătoasă);
8.MANASAROGA (ştiinţa
care se ocupă cu studiul tulburărilor psihice şi mentale);
9.PRASUTITANTRA
(ştiinţa care se ocupă de fiziologia şi patologia
sarcinii şi a naşterii, asistenţa naşterii şi
problemele aparatului genital feminin).
|
