Noi apariţii editoriale
|
|
Ghid practic de termeni
sanscriţi utilizaţi în Ayurveda
o
expunere sistematică şi lămuritoare a semnificaţiei
unora dintre termenii de origine sanscrită ce sunt frecvent
utilizaţi în cadrul sistemului tradiţional Ayurveda
VOLUMUL 1,
literele A - K
|
|

|


|
Sunetele din natura (2)
Sunetul apei curgătoare este extrem de binefăcător
pentru fiinţele umane care îşi utilizează în mod
preponderent sau chiar excesiv mintea senzorială şi intelectul.
Sunetul constant pătrunde în minte şi astfel amplifică
fluiditatea gândirii şi ajută foarte mult la
îndepărtarea modurilor obsesive de gândire, a tensiunilor
şi a reminescenţelor mentale datorate eforturilor intelectuale.
Sunetul apei curgătoare conferă totodată fiinţei umane
o stare de dinamism constant şi induce echilibrul necesar
realizării acţiunilor de durată. Sunetul apei
curgătoare de munte ne trezeşte tenacitatea care este
capabilă să mute munţii din loc. El este util în
special celor care prezinta un tip constitutional preponderent PITTA.
O altă sursă sonoră naturală este vântul.
El generează sunete specifice, prin mişcarea aerului antrenat sau
sunete indirecte prin foşnetul frunzelor copacilor sau prin
pătrunderea în anumite locuri mai stâmte. În general
sunetul vântului este caracterizat de variabilitate. Audierea lui
implică perioade de ascultare atentă alternată cu perioade
de căutare şi aşteptare. Audierea sunetului vântului
are un rol stimulator. El este în special favorabil celor care prezinta
un tip constitutional preponderent KAPHA.
Se adaugă acestora sunetele generate de felurite fenomene ale
naturii: tunetele, ploaia, furtunile şi în special sunetele
vieţuitoarelor din natură. Cel mai accesibil şi în
acelaşi timp cel mai plăcut urechii umane este cântecul
păsărilor. Se spune că păsările nu
cântă nici pentru plăcerea lor nici pentru plăcerea
noastră. Ele cântă pentru a-şi declara teritoriul.
Cântecul păsărilor ne încântă pentru
că el ne oferă o poartă către comunicarea cu lumea vie
a naturii. Cântecul păsărilor reprezintă o modalitate
de comunicare cu grupul, multe dintre semnificaţiile sale find
descifrate ca fiind anunţarea unui teritoriu ocupat sau chemarea
iubitei. Cântecul păsărilor are adeseori valenţe
afective pe care noi le putem recepta şi care ne armonizează
profund. Audierea sunetelor emise de păsări este în special
recomandată celor care prezinta un tip constitutional preponderent VATA.
După cele câteva exemplare oferite este important să
punctăm faptul că prin dinamizarea stării de receptivitate
subtilă elevată faţă de sunetele naturale armonioase,
noi vom beneficia totodată şi de accesul la dimensiunea
subtilă informaţională a semnificaţiei lor. Mai mult
decât celelalte tipuri de senzaţii, percepţiile sonore se
trezesc cel mai uşor în fiinţă semnificaţii de
ordin mental, psihic sau spiritual. Tocmai de aceea vom remarca faptul
că prin dinamizarea acestei disponibilităţi de a asculta
în mod superior natura în fiinţa noatră se
trezeşte totodată posibilitatea accesului mult mai rapid
către nivelele inteligenţei superioare. Ascultând astfel
sunetele naturale armonioase vom putea descoperi semnificaţii
până atunci nebănuite şi ne vom armoniza extraordinar
de mult psihicul şi mintea. Vom remarca o
îmbunătăţire a creativităţii şi a funcţiilor
mentale şi o mare forţă vitală pe care noi am captat-o
chiar prin intermediul sunetelor.
Atunci când un prieten ne vorbeşte despre o stare de
iubire pe care el tocmai a trăit-o plenar, acest sentiment ni se
transmite şi nouă şi noi suntem însufleţiţi
de starea comunicată de el. În mod similar trebuie să fim
conştienţi că şi natura - prieten şi ajutor al
omului - ne comunică prin sunete stările şi trăirile
minunate pe care le manifesta. Ciripitul păsărilor ne spune
parcă: "Veniţi în această lume a libertăţii
şi frumuseţii", "Aici este loc pentru fiecare" sau
sunetul cascadei ne transmite că forţa apei din adâncuri
(şi prin analogie forţa noastră vitală şi chiar
potenţialul erotic-amoros) pot genera o mare putere dacă sunt pe
deplin controlate întocmai cum apa îşi urmează cursul
său. La fel vântul ne comunică ce înseamnă capacitatea
atotpătrunzătoare şi forţa dinamică a vieţii
care poate pătrunde în orice loc şi care, în
fiinţa umană, ia forma entuziastmului.
Ştiind
că întotdeauna în fiecare sunet natural armonios se
află o semnificaţie profunda noi vom fi din ce în ce mai
mult atraşi de universul sonor al naturii. Vom descoperi astfel noi
şi noi surse de încântare a fiinţei noastre prin
contemplarea celor mai variate sunete naturale armonioase.
|
|
|
|
publicatii
diverse despre Ayurveda si terapiile alternative
|
INDEX AYURVEDIC
SISTEMATIC SELECTIV
o prezentare inedita a proprietatilor
terapeutice ale unor plante medicinale remarcabile
lucrare in 6
volume

„ ... o îmbinare
creatoare între ştiinta tradiţională ayurvedică
şi tradiţia populară românească ...”
„ ... o lucrare cu o conceptie
originala, care dispune de o sistematizare extrem de utilă
specialistilor din domeniul fitoterapiei ... ”
|