Noi apariţii editoriale
|
|
Ghid practic de termeni
sanscriţi utilizaţi în Ayurveda
o
expunere sistematică şi lămuritoare a semnificaţiei unora
dintre termenii de origine sanscrită ce sunt frecvent utilizaţi
în cadrul sistemului tradiţional Ayurveda
VOLUMUL 1,
literele A - K
|
|
|
|
Diversitatea
culorilor naturale
Ştiinţa milenară a Ayurvedei ne
învaţă faptul că starea de echilibru şi de
sănătate a fiinţei umane depinde printre altele de modul
echilibrat în care sunt folosite cele cinci căi senzoriale. Or,
în prezent, omul modern este o fiinţă preponderent
vizuală. El interacţionează cu lumea
înconjurătoare mai ales prin intermediul simţului vizual
şi al sugestiei vizuale. Tocmai de aceea întâlnim în
prezent o mare preocupare a oamenilor pentru imagine, pentru culori şi
implicit pentru puterea sugestivă a acesteia.
După cum ştim, lumina albă se
descompune în spectrul coloristic fundamental alcătuit din
roşu, portocaliu, galben, albastru, indigo şi violet. Aceste
culori de bază prezintă nenumărate nuanţe care oferă
o mare bogăţie coloristică. Ştiind toate acestea, ne
putem pune următoarea întrebare: “Care este rostul acestei
diversităţi coloristice?” sau “Ce anume face ca omul
să aibă nevoie în anumite momente de anumite culori din
spectrul luminii albe?” sau “Cum se explică
preferinţele, atracţiile sau respingerile faţă de
culori?”
Diversitatea coloristică (similar
diversităţii gusturilor, aromelor sau sunetelor) are din punctul
de vedere al stării de armonie a fiinţei umane rolul de suport
exterior către care mintea este în mod special atrasă
pentru a creea în fiinţă echilibrul şi armonia. Rostul
culorilor naturale exterioare este acela de a reda fiinţei umane
starea naturală de echilibru. Aceasta are loc prin intermediul unor
raporturi de atracţie spontană care se bazează pe
declanşarea instantanee a unor procese de rezonanţă.
Întelegând în acest mod
rostul culorilor naturale ne vom întreba în continuare:
“Cum se prezintă toate acestea în prezent, acum când
suntem asaltaţi de nenumărate alcătuiri coloristice de genul
reclamelor, etichetelor, vopselelor clădirilor, semnelor de
circulaţie, semafoarelor, vitrinelor multicolore, maşinilor,
hainelor, obiectelor înconjurătoare care toate sunt colorate
în fel şi chip?” Evident, culoarea lor se
datorează coloranţilor folosiţi. Însă cât
de aproape este efectul lor echilibrant şi armonizator faţă
de culorile naturale? Cât de necesară este ponderea
crescută a culorilor obiectelor înconjurătoare din prezent
pentru fiinţa noastră?
Pentru cel care (măcar câteva zile)
va trăi în mijlocul naturii există posibilitatea ca el
să remarce în mod clar că preponderenţa verdelui
determină un efect armonizator şi liniştitor extraordinar.
În oraş, gri-ul preponderent al asfaltului şi betoanelor
tinde adesea să genereze un efect sufocant asupra stărilor de
bucurie şi de libertate interioară pe care fiinţa umană
le trăieşte cu o extraordinară uşurinţă
în natură.
Iată că natura a dozat foarte bine
culorile prin preponderenţa verdelui. Ea a pus apoi culorile celelalte
în flori. Astfel că cine admiră câmpul multicolor al
unei fâneţe de munte, va putea să fie uimit de
bogăţia nuanţelor cromatice. Nu lipseşte nici o culoare
din spectrul solar, iar nuanţele de roşu, galben şi albastru
sunt atât de subtile încât trebuie să fi un
veritabil cunoscător în materie ca să le deosebeşti
şi să le poţi numi.
Galbenul stralucitor, prezent în florile
de lumânărică atrage magnetic atenţia. Deloc întâmplător
această plantă a fost numită astfel. Contrastul creat de
frunzele de culoare verde-pal face ca ea să ne apară ca o
coloană de lumină. Galbenul nu are nevoie să fie prezent
într-o cantitate prea mare, deoarece el emană foarte multă
lumină. Galbenul auriu al sânzâienelor sau galbenul
strălucitor al ghizdeiului energizează puternic şi foarte
rapid mintea şi amplifică puterea de focalizare.
În general, suportul fizic al existenţei
culorii galben din plante sunt flavonele, care reprezintă
pigmenţii galbeni şi portocalii ai florilor. În prezent au
fost descoperite deja peste 100 de flavone dintre care cele mai
răspândite sunt: apigenina în muşeţel, artemisetina
în pelin şi lemnul domnului, primetina în ciuboţica
cucului, rametina în cruşin, quercitina în stejar.
După verde, galbenul predomină
în lumea vegetală. De altfel, un indiciu important este acela
că şi coloranţii galbeni naturali predomină ca
număr şi se obţin din specii de plante comune.
Lemnul galben de scumpie (Cotinus coggyria)
este folosit datorită pigmentului fisetină la vopsirea
lânii într-un galben viu. De asemenea, se folosesc scoarţa
stejarului negru, fructele de cruşin, scoarţă de laur
(Daphne mezereum) care conţine dafnetină, florile de tufer
roşu datorită trifolitinei vopsesc în galben-deschis. De
asemeni, pentru nuanţe mai puţin intense de galben se folosesc
coajă de măr, foi de ceapă, flori de muşeţel
şi conuri de hamei. Alături de galben care se datorează
flavonelor, celelalte culori de bază roşul şi albastrul se
datorează antocianidinelor – pigmenţi care dau
nuanţele de roşu, albastru şi violet din flori.
În mediu acid apare culoarea roşu,
iar in mediu bazic culoarea lor este albastră. Această
proprietate explică de ce acelaşi compus poate produce în
flori culori diferite. Spre exemplu trandafirul roşu şi
albăstrelele conţin acelaşi antocian cianidina. În
primul caz (trandafirul) cianidina se găseşte ca sare de piriliu
(mediu acid) fiind astfel colorată în roşu. În al
doilea caz sub formă de sare de potasiu (mediu bazic) generază
culoarea albastru. Datorită faptului că ambele flori au efecte
benefice în problemele oculare, rezultă că
albăstrelele îmbunătăşesc în special
vederea la distanţă (efect al culorii albastre) în timp ce
trandafirii amplifică capacitatea de a vedea de aproape.
Ceea ce în ansamblul compuşilor ce
alcătuiesc o structură vegetală este un anumit principiu
activ, în planul percepţiei senzoriale vizuale este aspectul
asociat unei culori. În ultima sută de ani oamenii de
ştiinţă au reuşit să descopere unele dintre
tainele culorilor florilor. Până nu demult unica sursă de
coloranţi folosiţi era cea naturală, marea majoritate a
coloranţilor fiind de origine vegetală. Spre exemplu, culoarea
îmbrăcăminţii la chinezii de acum 3000 de ani definea
rangul social, galbenul era de exemplu culoarea împăratului.
Îl urma violetul, albastrul, roşul şi apoi negrul.
Însă epoca de strălucire a
coloranţilor vegetali a fost întreruptă după 1856 prin
prepararea primului colorant sintetic. O dată cu sinteza şi
fabricarea industrială a acestuia, coloranţii de origine
naturală au fost din ce în ce mai puţin folosiţi.
Interesul pentru culorile naturale s-a diminuat, însă s-a
născut o nouă preocupare, mai ales în biologie şi
anume înţelegerea rolului substanţelor tinctoriale în
aspectele de ordin biologic sau alfel spus, în ce mod este
influenţată viaţa fiinţelor prin intermediul culorilor
naturale.
Aparenta descoperire a tainei culorilor naturale prin
identificarea compuşilor chimici care le generează a dat
naştere unei şi mai complexe preocupări. Care este
legătura între structura materială, atomică a acestor
compuşi şi energiile subtile asociate culorilor? Ce fel de compatibilitate
există între structura atomică de formă a lor şi
vibraţia specifică a luminii colorate? Această
problematică deschisă a culorilor naturale ne incită
curiozitatea de a descoperi în mod direct care sunt efectele
culorilor naturale asupra fiinţei noastre.
|
|
|
|
publicatii
diverse despre Ayurveda si terapiile alternative
|
INDEX AYURVEDIC
SISTEMATIC SELECTIV
o prezentare inedita a proprietatilor
terapeutice ale unor plante medicinale remarcabile
lucrare in 6
volume
„ ... o îmbinare
creatoare între ştiinta tradiţională ayurvedică
şi tradiţia populară românească ...”
„ ... o lucrare cu o
conceptie originala, care dispune de o sistematizare extrem de utilă
specialistilor din domeniul fitoterapiei ... ”
|
