Un important concept organismic enunţat recent este cel de câmpuri morfogenetice, care explică modul cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor.

Întreaga existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culorile automobilelor.

Teoria morfogenetica

Influenta tainica a culorilor

Transmutarea şi sublimarea potenţialului creator implică transformarea secreţiilor sexuale în energie subtilă, care apoi este direcţionată ascendent.

Ciclul fizic-vital al bioritmului uman corespunde variaţiei forţei fizice, a vitalităţii, rapidităţii şi performanţelor fizice, a rezistenţei la acţiunile agenţilor patogeni.

Sucurile preparate din fructe şi legume proaspete şi crude sunt necesare pentru orice alimentaţie, chiar dacă nu urmăm o dietă şi mâncăm ce dorim.

Cunoscute mai ales pentru valoarea terapeutică, frunzele de salvie au multiple utilizări condimentare, pornind de la folosirea lor în salate de fructe sau legume.

Prin realizarea unui studiu recent cercetatorii au urmarit sa sensibilizeze oamenii pentru a fi mai atenti la nivelul de sare al alimentelor pe care le aleg.

Stiinta nutritiei din secolul 20 a fost capabila sa prezinte in detaliu mai multe aspecte legate de influenta alimentatiei asupra organismului uman.

Intre factorii ce contribuie la cresterea longevitatii, mentionam echilibrul fizic reflectat printr-o hranire sanatoasa, bazata pe alimentatie naturala vegetariana.

Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute.

Datele statistice arată că cei care s-au lăsat de fumat la un anumit moment dat revin la un grad de risc mult mai mic de a muri de atac de cord.

Plante pentru transmutare şi sublimare

Bioritmul uman

Sucurile din fructe si legume

Câteva plante condimentare

Consumul excesiv de sare

Necesitatile energetice in alimentatie

Alimentatia naturala si longevitatea

Importanţa apei curate şi a igienei

Beneficiile renunţării la fumat

Scop si obiective

Modalitati practice

Ayurveda

Cercetătorii britanicii au constatat un aspect surprinzător: viaţa lungă a omului este rezervată mai ales persoanelor cu un mic surplus în greutate.

Greutatea si longevitatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Cursuri

Scop si obiective

Alimentatie

Ayurveda

Beneficiile îmbăierii periodice

Tradiţia ayurvedică ne indică faptul că pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate este foarte bine să facem baie frecvent.

Secretele longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat sa afle secretul longevitatii. Mari intelepti ayurvedici au indicat faptul ca este in noi insine.

CURS DE AYURVEDA IN BUCURESTI

Inscrieri:

 curs@ayus.ro

Telefon:

0749.079.619.


CONFERINTA DE AYURVEDA LA CLUJ

Joi, 27 septembrie 2018, a avut loc la Cluj-Napoca o Conferinţă specială de Ayurveda.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Indiei în România în colaborare cu AMN-România. Conferinţa de Ayurveda a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, în sala "Ioan Muşlea", începând cu ora 17:15. Cu acest prilej, a fost prezentată lucrarea intitulată ”Ayurveda în România”. video



Narada

WORKSHOP TERMOTERAPIE

În tradiția milenară a sistemului Ayurveda metodele ce implică folosirea  caldurii sau a frigului au fost de mii de ani folosite pentru a genera multiple efecte benefice de menținere și de refacere a stării de sănătate.

despre Termoterapie


Scop si obiective

Cursuri de Ayurveda

Ayurveda

Craiova

Iasi

Constanta

Drobeta Turnu Severin

Braila

Bucuresti

Cluj Napoca

Pitesti

Targu Mures

Brasov

Praful urban împreună cu gazele de eşapament cauzează în principal îmbolnăviri ale aparatului respirator şi predispun fiinţele umane la apariţia bronşitelor cronice.

Scop si obiective

amnromania.ro

Ayurveda

Poluarea si sanatatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Narada

Ayurveda ne subliniază rolul apei în purificarea corpului şi în procesele de eliminare a toxinelor. Principalul inamic al unei sănătaţii bune este acumularea de toxine.

Ayurveda examinează întotdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia întregului se reflectă astfel în bunăstarea tuturor părţilor sale componente.

Somatometria poate fi definită in mod simplu ca fiind disciplina care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor corpului uman şi măsurarea parților și segmentelor sale constitutive.

Tradiţia sistemului Ayurveda ne învaţă faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific pe care acel aliment îl are.

Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât o ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată, cât şi o veritabilă artă a vindecării.

Ştiinţa sistemului Ayurveda reflectă realitatea vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei.

Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.

Efectele curative ale apei

Ayurveda - un sistem holistic

Somatometria şi Ayurveda

Alimentaţia echilibrată în Ayurveda

Ayurveda – stiinta si arta a vindecarii

Ayurveda – Ştiinţa milenară a vieţii

Epigenetica şi Ayurveda

În tradiţia spirituală orientală, înţeleptul Atreya este un mare realizat spiritual şi totodată un mare vindecător, care a revelat fiinţelor umane adevăruri fundamentale.

În Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stări care sunt pe deplin armonioase, având deci sensul general de "armonie".

Înțeleptul Atreya

Armonia - sattva-guna

Bruce Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin, a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită epigenetică.

Marturia unui cercetator

Dr. Sonia Lupien a studiat efectele stresului cronic asupra memoriei si a constatat ca excesul folosirii facultăţilor mentale alterează buna funcţionare a memoriei.

Armonia - sattva-guna

Cursul de AYURVEDA este structurat pe module de curs (modul 1, modul 2, etc.), în vederea unei pregatiri intensive si temeinice, de durata.

Subiecte ale cursului de Ayurveda

Cursurile si seminariile de Ayurveda se adreseaza atat adultilor, cat si studentilor si elevilor care doresc sa dobandeasca noi cunostinte de specialitate din Ayurveda.

Cursuri de Ayurveda

Ayurveda este „Stiinţa vieţii”. Cuvântul sanscrit provine din asocierea cuvintelor ayus (care înseamnă „viaţă”) şi veda (care înseamnă „ştiinţă”).

În conformitate cu invataturile stiintei milenare ayurvedice, in fiecare an calendaristic, in jurul datei de 15 februarie a fiecarui an incepe un nou ciclu vital anual.

Noul ciclu vital anual ayurvedic

Ayurveda - scop si obiective

Longevitatea este un concept complex ce implica mentinerea sanatatii prin evitarea bolilor, prin mentinerea functiilor fizice si cognitive la un nivel ridicat.

Alimentatia si longevitatea

Scop si obiective

Articole recomandate

Ayurveda

Cursuri de Ayurveda

CURS DE SPECIALIZARE AYURVEDA - DRAVYAGUNA

Denumirea seriei: Curs de Ayurveda pentru specialişti

Specialitate Ayurveda: Dravyaguna – noțiuni introductive din farmacologia ayurvedică

Cod curs: AYG-SP-M05

Perioada de desfăşurare:

sâmbătă şi duminică

Program:

Sambata, partea 1, 10.00 – 18.00,

Duminică partea 2, 10.00 – 18.00.

Locaţia: Sediul Ayus Grup.

INFORMATII

Inscrieri: curs@ayus.ro

Telefon: 0749.079.619

Scop si obiective

Articole noi

Ayurveda

Lacrimile înmagazinează o anumită formă specifică de energie electrostatică care se află în strânsă legătură cu funcţionarea sistemului nervos (majja-dhatu).

Energia tainică a lacrimilor

Înțeleptul grec Pitagora este binecunoscut prin intermediul teoremei care îi poartă numele, dar el este considerat ca fiind părintele vegetarianismului în Europa.

Pitagora - parintele vegetarianismului

Este posibil ca descoperirea originii vieții pe Pământ să ne ajute să putem descifra simbolismul profund ce este cuprins în scrierile vedice cu privire la originea vieţii.

Originea vietii pe Pamant

Termenul modern ”signalistică” provine de la cuvântul „semnal” și desemnează nevoia rapidă de semnalizare ce este necesară în contextul menținerii stării generale de echilibru.

Biosignalistica

Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.

Epigenetica şi Ayurveda

Narada

Un genetician de la Universitatea Cambridge, Aubrey de Grey, afirmă că oamenii ar putea trăi până la 1.000 de ani. Ce se afla la baza acestei afirmatii?

1000 de ani de viata

Ayurveda Traditie Ramuri Stiinta Longevitate Alimentatie Informatii

© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2003-2018 informatii si recenzii

PRchecker.info
PRchecker.info
Ayurveda

AYUS GRUP - ROMÂNIA

centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda

cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului tradițional Ayurveda

Rasayana Dravyaguna Vijnana Svasthavritta Sidhanta Vajikarana

CUM PUTEM TRĂI ÎNTR-UN CÂT MAI BUN ACORD CU PROPRIA NOASTRĂ NATURĂ PRIN AYURVEDA

AYURVEDA – ŞTIINŢA VIEŢII

În termeni moderni, Ayurveda desemnează sistemul de vindecare naturală tradiţional al Indiei. în traducere directă din limba sanscrită, cuvântul ayus înseamnă "viaţă", iar cuvântul veda înseamnă "ştiinţă", astfel că Ayurveda înseamnă "Știinţa Vieţii", aceasta însemnând mult mai mult decât un sistem de vindecare.

Ca "Știinţă a vieţii", Ayurveda cuprinde nu numai metode destinate menţinerii stării de sănătate, ci ea este un summum al înţelepciunii străvechi, care ne oferă principiile fundamentale ale unei adevărate arte de a trăi bine, astfel încât să reuşim să fim sănătoşi şi fericiţi.

Cu toate realizările tehnicii moderne şi facilităţile pe care ea ni le oferă astăzi,  putem observa cu uşurinţă că noi, oamenii secolului 20, nu suntem nici mai sănătoşi, nici mai longevivi, nici mai fericiţi decât oamenii care trăiau pe Pământ acum 4000 de ani. Dacă vom reciti paginile Vechiului Testament, sau versurile din Ramayana (epopeea eroului legendar al Indiei, Rama) sau Iliada, vom remarca faptul că eroii acelor vremuri depăşeau cu mult ca durată de viaţă suta de ani (ceea ce astăzi este o raritate) şi vom remarca, de asemenea, că deşi aveau un cod de viaţă ce includea anumite principii foarte riguros respectate, cu atât mai mult ei ştiau să preţuiască viaţa şi să-i guste din plin savoarea. Să ne amintim doar de regele David, de Solomon sau de înţeleptul rege Janaka.

Ce am pierdut noi, de părem a fi, pe lângă oamenii acelor vremuri, nişte epigoni? Se pare că tot căutându-ne propria noastră fericire, noi am pierdut chiar cheile fericirii. Dorind tot mai multă libertate, tot mai puţine restricţii, tot mai multe facilităţi, oamenii nu au făcut altceva decât să-şi uniformizeze viaţa, să o desacralizeze şi să o banalizeze. Pentru că ei au căutat, în mod greşit, mai multă "libertate" în planul material, uitând că esenţa libertăţii este spirituală şi izvorul ei este comuniunea cu Dumnezeu, iar această comuniune nu se poate realiza în absenţa unor reguli de viaţă riguros respectate, reguli ce derivă dintr-o înţelepciune divină şi nicidecum dictate de o minte umană limitată. Asemenea sfaturi pline de înţelepciune sunt revelate oamenilor de către anumite fiinţele umane excepţionale, care l-au cunoscut în mod spiritual pe Tatăl Ceresc, Dumnezeu.

Ignorând dimensiunea spirituală a vieţii şi "eliberându-se" de regulile naturale de bază pe care ea le impune, oamenii nu au făcut decât să-şi piardă chiar bucuria vie de a trăi pe acest Pământ. Regulile formale pe care totuşi le-au mai păstrat s-au tranformat în timp, în cea mai mare parte a lor, în dogme sau în superstiţii, pierzându-şi esenţa înţelepciunii dumnezeiești şi înţelegerea profundă care a stat la baza lor.

Rezultatul este că, deşi foarte rigide, respectarea lor nu oferă deloc fericirea, ci doar o imensă frustrare. Acesta este şi motivul pentru care mulţi oameni au renunţat complet la ele, fără însă să fie mai fericiţi sau mai sănătoşi, aceasta pentru că le-au înlocuit cu un libertinaj orb sau cu reguli de viaţă arbirare ori absurde, ce reflectă doar plafonarea minţii comune. Iată de ce considerăm că pentru omul modern este o necesitate stringentă să revină la un mod de viaţă înţelept, condus de principiile înţelepciunii tradiţionale, pe care însă să le înţeleagă de această dată în spiritul şi nu doar în litera lor, căci "litera ucide, în timp ce spiritul dă viaţă".

AYURVEDA NE ÎNVAŢĂ CUM PUTEM TRĂI ÎN ACORD CU PROPRIA NOASTRĂ NATURĂ

În viziunea Ayurvedei, modul de a trăi al unui om este necesar să se afle în strânsă concordanţă cu structura particulară a acestuia.

Între aspectul fizic, comportament şi caracterul unei ființe umane există o legătură foarte strânsă. Cunoscând cât mai bine care sunt caracteristicile tipurilor constituţionale, aşa cum sunt descrise, într-un mod foarte detaliat şi precis, în Ayurveda, este adeseori suficient să privim cu atenţie câteva minute un om pentru a-i putea intui caracterul, problemele de sănătate cu care este posibil să se confrunte şi să ştim, de asemenea, la ce comportament ne putem aştepta din partea lui în anumite circumstanţe.

De asemenea, cunoscându-ne propriul tip constituţional vom putea să ştim, de exemplu, ce ritm de viaţă este cel mai bine să adoptăm, ce mâncare este cel mai bine pentru noi să alegem la un anumit moment dat, ce haine ne avantajază şi ce profesie vom putea alege, pentru a avea succes şi pentru a avea o viaţă armonioasă şi sănătoasă. Vom putea înţelege totodată de ce anumiţi oameni ne atrag, de ce alţii ne displac şi cu care dintre aceştia este cel mai bine să creăm şi să păstrăm o relaţie.

Bazându-ne pe învăţăturile ayurvedice, vom putea să ne dăm seama ce îi face cea mai mare plăcere fiinţei umane pe care o iubim, în funcţie de tipul ei constituţional, şi ce este pentru ea neplăcut. Astfel, multe din certurile aşa-zis mărunte, din viaţa de zi cu zi, pot să dispară, ca şi problemele adeseori destul de serioase care apar atunci când oamenii nu-şi înţeleg unul altuia comportamentul şi motivaţiile profunde.

Asimilând cunoştinţele ayurvedice vom putea şti ce mod de viaţă este bine să adoptăm într-un anumit anotimp şi ce putem face pentru a nu ne îmbolnăvi și vom avea la dispoziție mijloace naturale eficiente pentru vindecare.

Iată doar o parte din rezultatele ce apar în urma cunoaşterii de sine pe care Ayurveda o oferă. Această cunoaştere de sine este o primă etapă absolut necesară pentru cel care doreşte să abordeze teoretic şi practic această ştiinţă tradiţională. Spre exemplu, putem spune pe scurt că dacă suntem o persoană robustă, calmă, răbdătoare atunci tipul nostru constituţional este predominant kapha. Dacă, dimpotrivă, suntem o persoană cu dimensiuni ale trupului medii, dinamică, impulsivă, rapidă în mişcări şi foarte eficientă în ceea ce întreprindem, atunci ne încadrăm în tipul constituţional predominant pitta, iar dacă suntem o persoană cu o constituţie fizică mai degrabă fragilă, subţire sau slabă, suntem sensibili şi influenţabili, avem o mare inventivitate, dar întâmpinăm dificultăţi atunci când vrem să ducem ceva până la capăt, suntem caracterizați de tipul constituţional predominant vata. Există şi tipurile mixte, care apar prin combinaţii în diferite proporţii între caracteristicile principale.

RECOMANDĂRI AYURVEDICE DE BAZĂ

Kapha-dosha

Dacă suntem o persoană de tip predominant kapha, cu toate că structura trupească este solidă, este necesar să fim atenţi la perioadele reci şi umede, iarna sau perioadele ploioase de toamnă, deorece suntem predispus la răceală. În cazul în care deja am şi răcit, iar nasul curge neîncetat, un amestec de rădăcină de ghimbir, rădăcină de obligeană sau boabe de piper măcinat, amestecate cu miere în proporţii adecvate, poate fi de un real folos, cu condiţia să nu existe febră. Dacă avem deja temperatura crescută, este preferabil să luăm o linguriţă de pulbere de flori uscate de muşeţel sau o linguriță de pulbere de flori de coada şoricelului.

Pitta-dosha

Dacă suntem o persoană de tip predominant pitta este necesar să fim cu precădere atenţi la perioadele fierbinţi de vară. Atunci va fi necesar să consumăm alimente răcoroase (însă nu excesiv de reci) şi dulci, cum ar fi pierscile, caisele, pepenii roşii şi castraveţii. Nu este indicată utilizarea condimentelor fierbinţi (piper, ardei iute, ghimbir) şi nici a alimentelor acre în exces. Va fi necesar să nu ne expunem în mod excesiv soarelui puternic şi să fim cât mai cumpătați în gândire şi în acţiune.

Vata-dosha

Dacă suntem o ființă umană de tip predominant vata va fi necesar să fim cu precădere atenţi la perioadele în care vremea este uscată şi răcoroasă, cum ar fi spre exemplu toamna şi iarna pe vreme geroasă. Atunci este necesar să ne ferim de frig, să purtăm haine călduroase, să bem cât mai multe lichide calde. Foarte utilă este pulberea de seminţe de in sau de susan. Combinațiile de pulberi de plante dulci amestecate cu miere pot fi utile. De asemenea, masajul tradițional ayurvedic cu uleiuri naturale (abhyanga) poate să ne ajute să traversăm cu succes perioadele dificile ale anului.

 

Share on Facebook Share via e-mail Print

How we can live in the best accord with our own nature through Ayurveda

AYURVEDA - SCIENCE OF LIFE

In modern terms, AYURVEDA designates the traditional natural healing system of India. In direct translation from the Sanskrit language, the word AYUR means "life", and the word VEDA means "science", so AYURVEDA means "SCIENCE OF LIFE", which means much more than a healing system. As the "Science of Life", AYURVEDA encompasses not only methods for maintaining our health, but it is a summation of ancient wisdom, which gives us the fundamental principles of a true art of living well, so that we can be healthy and happy. .With all the achievements of modern technology and the facilities it offers us today, we can easily see that we, the people of the twentieth century, are neither healthier, more durable, nor happier than the people who lived on Earth 4,000 years ago. If we read the pages of the Old Testament, or the verses of Ramayana (the epic of the legendary hero of India, Rama) or Iliad, we will notice that the heroes of those times far exceeded the life span of one hundred years (which is a rarity today) and we will also noted that although they had a life code that included some very rigorously adhered to principles, the more they knew how to value life and to taste its full flavor. Just remember King David, Solomon, or the wise King Janaka ...

The past ...

What have we lost, seeming to be, besides the people of those times, epigones? It seems that while seeking our own happiness, we have even lost the keys to happiness. Wanting more and more freedom, fewer restrictions, more and more facilities, people did nothing but standardize their lives, decentralize and trivialize it. Because they wrongly sought more "freedom" in the material plane, forgetting that the essence of freedom is spiritual and its source is communion with God the Father, and this communion cannot be achieved in the absence of strictly adhered living rules, rules that derive from divine wisdom and never dictated by a limited human mind. Such wise advice is revealed to humans by certain exceptional human beings, who have spiritually known the Heavenly Father, God.Thus, ignoring the spiritual dimension of life and "liberating" itself from the fundamental natural rules it imposes, people have simply lost their living joy of living on this earth. The formal rules, however, which they have retained, have been transformed over time, for the most part, into dogmas or superstitions, losing the essence of divine wisdom and the deep understanding that underpinned them. The result is that, although very rigid, their respect does not offer happiness at all, but only a huge frustration. This is also the reason why many people have completely given up on them, without being happier or healthier, because they have replaced them with blind liberty, or with rules of living or absurd life, which reflects only the capping of the common mind. human. This is why we consider that for the modern man it is a pressing necessity to return to a wise way of life, led by the principles of traditional wisdom, but this time to understand them in spirit and not just in their letter, because "the letter kills, while the spirit gives life ".

AYURVEDA SCIENCE THAT LEARNS HOW WE CAN LIVE IN ACCORDANCE WITH OUR OWN NATURE

In AYURVEDA's vision, the way of life of a man must be in close agreement with his particular structure. Between the physical aspect, the behavior and character of a man there is a very close connection. Knowing as well as the characteristics of the constitutional types, as described (in a very detailed and precise way) in AYURVEDA, it is often enough to look carefully at a man for a few minutes in order to understand his character, the health problems with which he is it is possible to confront and also know what behavior we can expect from him in certain circumstances.Also, knowing our own constitutional type we will be able to know, for example, what pace of life is best to adopt, what food is best for us to choose at a given moment, what clothes benefit us and what profession we will be able to choose, to be the most successful and to have a harmonious and healthy life. We will also be able to understand why some people attract us, why others displease us, and with whom it is best to create and maintain a relationship. Basing ourselves on Ayurvedic teachings, we will be able to figure out what is most pleasing to the being we love, depending on its constitutional type, and what is most unpleasant to it. Thus, many of the so-called small quarrels, from everyday life, will disappear, as will the often quite serious problems that arise when people do not understand each other's behavior and motivations. By assimilating the millennial Ayurvedic knowledge, we will be able to know what lifestyle it is best to adopt in a given season, and what we can do to prevent ourselves from getting sick. Here are just some of the results that come from the self-knowledge that AYURVEDA offers. This self-knowledge is an absolutely necessary first step for those who wish to approach this traditional science theoretically and practically.For example, we can say briefly that if you are a robust, calm, patient person then your constitutional type is predominantly KAPHA. If, on the contrary, you are a person of medium body size, dynamic, impulsive, fast in movements and very efficient in what you undertake, then you are in the predominant constitutional type PITTA. And if you are a person with a rather fragile physical constitution, thin or weak, you are sensitive and influential, you have great inventiveness, but you have difficulties when you want to go something to the end, you are characterized by the predominantly constitutional type VATA. Of course, there are mixed types, which appear through combinations in various proportions between these main features.

A FEW BASIC AYURVEDIC RECOMMENDATIONS

If you are a predominantly KAPHA type person, although your structure is solid, you need to be aware of the cold and humid periods (winter or rainy fall seasons). because you are prone to cold. If you have already cooled down, and your nose is constantly flowing, a mixture of ginger root (missing can be replaced with piper bead) ground, mixed with honey in equal proportions, will be of real benefit to you, as long as you don't have a fever. If you already have the temperature, it is best to take a teaspoon of dried camomile powder or yarrow.

If you are a predominantly PITTA type person, it is necessary to pay special attention to hot (summer) periods. Then you will need to consume fresh (but not overly cold) and sweet foods, such as peaches, apricots, melons and cucumbers. The use of hot spices (pepper, chilli, ginger, etc.) and excess sour foods are not indicated. You will not need to expose yourself to the strong sun and be temperate in thoughts and in actions.

If you are a predominantly VATA type person, you will need to be especially careful when the weather is dry and chilly (such as autumn and winter in cold weather). Then it is necessary to avoid the cold, to wear warm clothes, to drink as many hot liquids. Very useful is the powder of flax or sesame seeds, mixed with honey. Also the massage with natural oils helps us to successfully cross these difficult times of the year.


Share on Facebook Share via e-mail Print
#versiuneaEN
#versiuneaRO #versiuneaRO #versiuneaEN

versiunea RO

versiunea EN