Un important concept organismic enunţat recent este cel de câmpuri morfogenetice, care explică modul cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor.

Întreaga existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culorile automobilelor.

Teoria morfogenetica

Influenta tainica a culorilor

Transmutarea şi sublimarea potenţialului creator implică transformarea secreţiilor sexuale în energie subtilă, care apoi este direcţionată ascendent.

Ciclul fizic-vital al bioritmului uman corespunde variaţiei forţei fizice, a vitalităţii, rapidităţii şi performanţelor fizice, a rezistenţei la acţiunile agenţilor patogeni.

Sucurile preparate din fructe şi legume proaspete şi crude sunt necesare pentru orice alimentaţie, chiar dacă nu urmăm o dietă şi mâncăm ce dorim.

Cunoscute mai ales pentru valoarea terapeutică, frunzele de salvie au multiple utilizări condimentare, pornind de la folosirea lor în salate de fructe sau legume.

Prin realizarea unui studiu recent cercetatorii au urmarit sa sensibilizeze oamenii pentru a fi mai atenti la nivelul de sare al alimentelor pe care le aleg.

Stiinta nutritiei din secolul 20 a fost capabila sa prezinte in detaliu mai multe aspecte legate de influenta alimentatiei asupra organismului uman.

Intre factorii ce contribuie la cresterea longevitatii, mentionam echilibrul fizic reflectat printr-o hranire sanatoasa, bazata pe alimentatie naturala vegetariana.

Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute.

Datele statistice arată că cei care s-au lăsat de fumat la un anumit moment dat revin la un grad de risc mult mai mic de a muri de atac de cord.

Plante pentru transmutare şi sublimare

Bioritmul uman

Sucurile din fructe si legume

Câteva plante condimentare

Consumul excesiv de sare

Necesitatile energetice in alimentatie

Alimentatia naturala si longevitatea

Importanţa apei curate şi a igienei

Beneficiile renunţării la fumat

Scop si obiective

Modalitati practice

Ayus

Cercetătorii britanicii au constatat un aspect surprinzător: viaţa lungă a omului este rezervată mai ales persoanelor cu un mic surplus în greutate.

Greutatea si longevitatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Scop si obiective

Alimentatie

Ayus

Beneficiile îmbăierii periodice

Tradiţia ayurvedică ne indică faptul că pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate este foarte bine să facem baie frecvent.

Secretele longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat sa afle secretul longevitatii. Mari intelepti ayurvedici au indicat faptul ca este in noi insine.

Praful urban împreună cu gazele de eşapament cauzează în principal îmbolnăviri ale aparatului respirator şi predispun fiinţele umane la apariţia bronşitelor cronice.

Scop si obiective

amnromania.ro

Ayus

Poluarea si sanatatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Cursuri de Ayurveda

Scop si obiective

Articole noi

Ayus

Editura Ayus

Lacrimile înmagazinează o anumită formă specifică de energie electrostatică care se află în strânsă legătură cu funcţionarea sistemului nervos (majja-dhatu).

Energia tainică a lacrimilor

Înțeleptul grec Pitagora este binecunoscut prin intermediul teoremei care îi poartă numele, dar el este considerat ca fiind părintele vegetarianismului în Europa.

Pitagora - parintele vegetarianismului

Este posibil ca descoperirea originii vieții pe Pământ să ne ajute să putem descifra simbolismul profund ce este cuprins în scrierile vedice cu privire la originea vieţii.

Originea vietii pe Pamant

Ayurveda este „Stiinţa vieţii”. Cuvântul sanscrit provine din asocierea cuvintelor ayus (care înseamnă „viaţă”) şi veda (care înseamnă „ştiinţă”).

În conformitate cu invataturile stiintei milenare ayurvedice, in fiecare an calendaristic, in jurul datei de 15 februarie a fiecarui an incepe un nou ciclu vital anual.

Noul ciclu vital anual ayurvedic

Ayurveda - scop si obiective

Cursurile si seminariile de Ayurveda se adreseaza atat adultilor, cat si studentilor si elevilor care doresc sa dobandeasca noi cunostinte de specialitate din Ayurveda.

Cursuri de Ayurveda

Cursuri de Ayurveda

Scop si obiective

Referinte

Ayus

În tradiţia spirituală orientală, înţeleptul Atreya este un mare realizat spiritual şi totodată un mare vindecător, care a revelat fiinţelor umane adevăruri fundamentale.

În Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stări care sunt pe deplin armonioase, având deci sensul general de "armonie".

Înțeleptul Atreya

Armonia - sattva-guna

Bruce Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin, a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită epigenetică.

Marturia unui cercetator

Dr. Sonia Lupien a studiat efectele stresului cronic asupra memoriei si a constatat ca excesul folosirii facultăţilor mentale alterează buna funcţionare a memoriei.

Armonia - sattva-guna

CURS DE AYURVEDA IN BUCURESTI

Sambata ora 14.00, curs de Ayurveda in Bucuresti. Cursul se desfasoara saptamanal. Telefon: 0749.079.619.

CURS DE SPECIALIZARE AYURVEDA - DRAVYAGUNA

Denumirea seriei: Curs de Ayurveda pentru specialişti

Specialitate Ayurveda: Dravyaguna – noțiuni introductive din farmacologia ayurvedică

Cod curs: AYG-SP-M05

Locaţia: Ayus Grup.


Scop si obiective

Cursuri

Ayus

Tradiţia sistemului Ayurveda ne învaţă faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific pe care acel aliment îl are.

Alimentaţia echilibrată în Ayurveda

Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât o ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată, cât şi o veritabilă artă a vindecării.

Ayurveda – stiinta si arta a vindecarii

Ayus Traditie Ramuri Stiinta Longevitate Alimentatie Informatii

© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2003-2018 informatii si recenzii

PRchecker.info
PRchecker.info
Ayurveda

AYUS GRUP - ROMÂNIA

centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda

cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului tradițional Ayurveda

Rasayana Dravyaguna Vijnana Svasthavritta Sidhanta Vajikarana

ANASAMBLUL CELOR ŞAPTE TREPTE DE INTEGRARE EXISTENŢIALĂ ARMONIOASĂ

Andrei Gamulea, lector de Ayurveda

SAPTA-SAMAYA

În tradiţia ezoterică a sistemului milenar Ayurveda este indicată o serie de şapte stări net superioare de integrare existenţială armonioasă care alcătuiesc un sistem ascendent în trepte numit în mod generic Sapta-Samaya. Această scală în șapte trepte este alcătuită din șapte stări existențiale benefice denumite: 1. prakrita-samaya, 2. akara-samaya, 3. utphala-samaya, 4. vistara-samaya, 5. siddhi-samaya, 6. prabodha-samaya, 7. samhatatva-samaya.

Orientarea existențială

Aceste șapte stări reprezintă şapte trepte succesive de integrare existenţială armonioasă. Sistemul ezoteric Sapta-Samaya reprezintă în tradiţia ezoterică milenară a sistemului Ayurveda un model practic foarte valoros de orientare existenţială a fiinţei umane.

Această cunoaştere ezoterică (Sapta-Samaya) poate fi pusă în valoare de către orice practicant ayurvedic şi de către orice ființă umană inițiată atât pentru a-şi evalua cu obiectivitate realizarea interioară, cât şi pentru a-şi măsura lăuntric progresul pe care îl înregistrează sau nivelul de transformare lăuntrică binefăcătoare care apare în fiinţa sa, precum şi natura rezultatelor benefice care se manifestă în fiinţă în urma unei anumite practici spirituale consecvente a realizării unuia sau a mai multor procedee ori modalităţi practice de natură spirituală care vizează trezirea şi amplificarea în fiinţă a anumitor aptitudini şi a unor capacităţi spirituale.

Cunoașterea ezoterică

O practică spirituală ce este realizată într-un mod sistematic, constant, atent şi corect constituie baza fructificării acestei forme de cunoaştere ezoterică din Ayurveda.

Orice fel de progres lăuntric pe care un practicant ayurvedic îl înregistrează în decursul existenţei sale poate fi cunoscut într-un mod obiectiv şi just prin intermediul raportării la aceste şapte trepte existenţiale model (sapta-samaya). În lucrările ce au fost traduse și publicate în Occident până în prezent aceste noţiuni ezoterice nu au fost popularizate.

Toate aceste aspecte ezoterice inițiatice fac parte dintr-o tradiţie străveche, care este chiar tradiţia ezoterică a sistemului milenar Ayurveda.

Aceste  cunoştinţe inițiatice au fost accesibile doar acelor fiinţe umane care au avut consecvenţa, tenacitatea şi capacitatea interioară benefică de a pune în valoare învăţăturile spirituale autentice la care au avut acces, înregistrând astfel pas cu pas, în mod gradat, unele progrese lăuntrice remarcabile, pe care le-au putut apoi obiectiva prin intermediul perspectivei sintetice și precise oferite de sistemul ezoteric Sapta-Samaya.

O serie de repere existențiale

Toată această structură etapizată, cunoscută în ezoterismul ayurvedic sub numele de Sapta-Samaya, oferă fiecărui practicant ayurvedic o serie coerentă de repere existențiale deosebit de importante, a căror aplicabilitate practică poate fi remarcată mai ales în procesul lăuntric de autocunoaştere.

Atunci când sunt puse în practică anumite metode ayurvedice, aşa cum ar fi de exemplu metodele de regenerare a fiinţei, cunoscute în Ayurveda sub numele de rasayana sau unele metode de armonizare constituţională (dosha-prakriti), toate acestea pot să producă în fiinţa umană efecte benefice complexe şi ample, precum și o serie de transformări remarcabile la nivel trupesc și subtil.

Rezultate în practica personală

Aplicarea practică a unor astfel de metode poate conduce la trezirea anumitor aptitudini superioare trupești, psihice și spirituale. Toate acestea fac cu putinţă să apară în fiinţa umană un plus de bunăstare ce se va manifesta apoi în viaţa fiinţei respective.

Sistem iniţiatic ezoteric (Sapta-Samaya) este de folos atât pentru un practicant ayurvedic începător, care pune în practică chiar şi cele mai simple metode de armonizare a propriei sale constituţii, inclusiv autocunoaşterea ce este realizată din punct de vedere constituţional, cât şi pentru practicanţii avansați. Acest sistem de cunoaştere ezoterică reprezintă un instrument remarcabil și deosebit de valoros pentru toți practicanţii avansaţi ai metodelor tradiționale din Ayurveda, în mod special pentru cei care se angrenează în a pune în practică într-o formă mai mult sau mai puţin complexă metodele tradiţionale de regenerarea vitală (rasayana) sau de regenerare erotic-amoroasă (vajikarana), ce conduc la trezirea unor capacități și aptitudini superioare, supramentale și spirituale în fiinţă.


Acest subiect va fi prezentat pe larg în cadrul Taberei de Ayurveda ce se va desfășura la finalul lunii iulie 2020. Cei care doresc se pot înscrie începând cu luna iunie 2020 pentru a participa la programul taberei inclusiv în sistemul la distanță, prin participare on-line.

Informații și înscrieri: ayurveda (at) amnromania.ro.

Share on Facebook Share via e-mail Print

Termenul modern ”signalistică” provine de la cuvântul „semnal” și desemnează nevoia rapidă de semnalizare ce este necesară în contextul menținerii stării generale de echilibru.

Biosignalistica

Cursul de AYURVEDA este structurat pe module de curs (modul 1, modul 2, etc.), în vederea unei pregatiri intensive si temeinice, de durata.

Subiecte ale cursului de Ayurveda

CURS DE AYURVEDA IN BUCURESTI

Informatii: ayurveda@amnromania.ro