Un important concept organismic enunţat recent este cel de câmpuri morfogenetice, care explică modul cum iau naştere formele caracteristice ale embrionilor.

Întreaga existenţă este plină de prezenţa culorilor: culorile din natură, culorile obiectelor din casă, culorile hainelor pe care le purtăm, culorile automobilelor.

Teoria morfogenetica

Influenta tainica a culorilor

Transmutarea şi sublimarea potenţialului creator implică transformarea secreţiilor sexuale în energie subtilă, care apoi este direcţionată ascendent.

Ciclul fizic-vital al bioritmului uman corespunde variaţiei forţei fizice, a vitalităţii, rapidităţii şi performanţelor fizice, a rezistenţei la acţiunile agenţilor patogeni.

Sucurile preparate din fructe şi legume proaspete şi crude sunt necesare pentru orice alimentaţie, chiar dacă nu urmăm o dietă şi mâncăm ce dorim.

Cunoscute mai ales pentru valoarea terapeutică, frunzele de salvie au multiple utilizări condimentare, pornind de la folosirea lor în salate de fructe sau legume.

Prin realizarea unui studiu recent cercetatorii au urmarit sa sensibilizeze oamenii pentru a fi mai atenti la nivelul de sare al alimentelor pe care le aleg.

Stiinta nutritiei din secolul 20 a fost capabila sa prezinte in detaliu mai multe aspecte legate de influenta alimentatiei asupra organismului uman.

Intre factorii ce contribuie la cresterea longevitatii, mentionam echilibrul fizic reflectat printr-o hranire sanatoasa, bazata pe alimentatie naturala vegetariana.

Importanţa apei potabile pure şi a aerului curat şi legătura dintre mizeria corelată cu suprapopularea şi bolile infecţioase erau cunoscute.

Datele statistice arată că cei care s-au lăsat de fumat la un anumit moment dat revin la un grad de risc mult mai mic de a muri de atac de cord.

Plante pentru transmutare şi sublimare

Bioritmul uman

Sucurile din fructe si legume

Câteva plante condimentare

Consumul excesiv de sare

Necesitatile energetice in alimentatie

Alimentatia naturala si longevitatea

Importanţa apei curate şi a igienei

Beneficiile renunţării la fumat

Scop si obiective

Modalitati practice

Ayus

Cercetătorii britanicii au constatat un aspect surprinzător: viaţa lungă a omului este rezervată mai ales persoanelor cu un mic surplus în greutate.

Greutatea si longevitatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Cursuri

Scop si obiective

Alimentatie

Ayus

Beneficiile îmbăierii periodice

Tradiţia ayurvedică ne indică faptul că pentru menţinerea unei excelente stări de sănătate este foarte bine să facem baie frecvent.

Secretele longevitatii

Din cele mai vechi timpuri omenirea a cautat sa afle secretul longevitatii. Mari intelepti ayurvedici au indicat faptul ca este in noi insine.

CURS DE AYURVEDA IN BUCURESTI

Inscrieri:

 curs@ayus.ro

Telefon:

0749.079.619.


CONFERINTA DE AYURVEDA LA CLUJ

Joi, 27 septembrie 2018, a avut loc la Cluj-Napoca o Conferinţă specială de Ayurveda.

Evenimentul a fost organizat de Ambasada Indiei în România în colaborare cu AMN-România. Conferinţa de Ayurveda a avut loc la Biblioteca Centrală Universitară "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca, în sala "Ioan Muşlea", începând cu ora 17:15. Cu acest prilej, a fost prezentată lucrarea intitulată ”Ayurveda în România”. video



WORKSHOP TERMOTERAPIE

În tradiția milenară a sistemului Ayurveda metodele ce implică folosirea  caldurii sau a frigului au fost de mii de ani folosite pentru a genera multiple efecte benefice de menținere și de refacere a stării de sănătate.

despre Termoterapie


Scop si obiective

Cursuri de Ayurveda

Ayus

Craiova

Iasi

Constanta

Drobeta Turnu Severin

Braila

Bucuresti

Cluj Napoca

Pitesti

Targu Mures

Brasov

Praful urban împreună cu gazele de eşapament cauzează în principal îmbolnăviri ale aparatului respirator şi predispun fiinţele umane la apariţia bronşitelor cronice.

Scop si obiective

amnromania.ro

Ayus

Poluarea si sanatatea

Reţeta sarmalelor vegetariene constă în a pregăti o umplutură, care are de obicei la bază orezul, care se înfăşoară în foi, de obicei de varză.

Sarmale vegetariene

Ziua Ayurvedei 2020

Ayurveda ne subliniază rolul apei în purificarea corpului şi în procesele de eliminare a toxinelor. Principalul inamic al unei sănătaţii bune este acumularea de toxine.

Ayurveda examinează întotdeauna omul ca un întreg complex şi dinamic. Armonia întregului se reflectă astfel în bunăstarea tuturor părţilor sale componente.

Somatometria poate fi definită in mod simplu ca fiind disciplina care se ocupă cu măsurarea dimensiunilor corpului uman şi măsurarea parților și segmentelor sale constitutive.

Tradiţia sistemului Ayurveda ne învaţă faptul că informaţia primară despre un aliment este în primul rând conţinută în gustul specific pe care acel aliment îl are.

Sistemul tradiţional Ayurveda constituie, în egală măsură, atât o ştiinţa precisă şi foarte bine fundamentată, cât şi o veritabilă artă a vindecării.

Ştiinţa sistemului Ayurveda reflectă realitatea vieţii umane, prin intermediul cunoaşterii unor principii fundamentale care se manifestă în natură, atât în fiinţa umană, cât şi în afara ei.

Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.

Efectele curative ale apei

Ayurveda - un sistem holistic

Somatometria şi Ayurveda

Alimentaţia echilibrată în Ayurveda

Ayurveda – stiinta si arta a vindecarii

Ayurveda – Ştiinţa milenară a vieţii

Epigenetica şi Ayurveda

În tradiţia spirituală orientală, înţeleptul Atreya este un mare realizat spiritual şi totodată un mare vindecător, care a revelat fiinţelor umane adevăruri fundamentale.

În Ayurveda, termenul sanscrit sattva este utilizat pentru a indica toate acele stări care sunt pe deplin armonioase, având deci sensul general de "armonie".

Înțeleptul Atreya

Armonia - sattva-guna

Bruce Lipton, expert în biologie celulară la Şcoala de Medicină a Universităţii Wisconsin, a pus bazele cercetării şi studierii unei noi ştiinţe, numită epigenetică.

Marturia unui cercetator

Dr. Sonia Lupien a studiat efectele stresului cronic asupra memoriei si a constatat ca excesul folosirii facultăţilor mentale alterează buna funcţionare a memoriei.

Armonia - sattva-guna

Cursul de AYURVEDA este structurat pe module de curs (modul 1, modul 2, etc.), în vederea unei pregatiri intensive si temeinice, de durata.

Subiecte ale cursului de Ayurveda

Cursurile si seminariile de Ayurveda se adreseaza atat adultilor, cat si studentilor si elevilor care doresc sa dobandeasca noi cunostinte de specialitate din Ayurveda.

Cursuri de Ayurveda

Ayurveda este „Stiinţa vieţii”. Cuvântul sanscrit provine din asocierea cuvintelor ayus (care înseamnă „viaţă”) şi veda (care înseamnă „ştiinţă”).

În conformitate cu invataturile stiintei milenare ayurvedice, in fiecare an calendaristic, in jurul datei de 15 februarie a fiecarui an incepe un nou ciclu vital anual.

Noul ciclu vital anual ayurvedic

Ayurveda - scop si obiective

Longevitatea este un concept complex ce implica mentinerea sanatatii prin evitarea bolilor, prin mentinerea functiilor fizice si cognitive la un nivel ridicat.

Alimentatia si longevitatea

Scop si obiective

Articole recomandate

Ayus

Cursuri de Ayurveda

CURS DE SPECIALIZARE AYURVEDA - DRAVYAGUNA

Denumirea seriei: Curs de Ayurveda pentru specialişti

Specialitate Ayurveda: Dravyaguna – noțiuni introductive din farmacologia ayurvedică

Cod curs: AYG-SP-M05

Perioada de desfăşurare:

sâmbătă şi duminică

Program:

Sambata, partea 1, 10.00 – 18.00,

Duminică partea 2, 10.00 – 18.00.

Locaţia: Sediul Ayus Grup.

INFORMATII

Inscrieri: curs@ayus.ro

Telefon: 0749.079.619

Scop si obiective

Articole noi

Ayus

Lacrimile înmagazinează o anumită formă specifică de energie electrostatică care se află în strânsă legătură cu funcţionarea sistemului nervos (majja-dhatu).

Energia tainică a lacrimilor

Înțeleptul grec Pitagora este binecunoscut prin intermediul teoremei care îi poartă numele, dar el este considerat ca fiind părintele vegetarianismului în Europa.

Pitagora - parintele vegetarianismului

Este posibil ca descoperirea originii vieții pe Pământ să ne ajute să putem descifra simbolismul profund ce este cuprins în scrierile vedice cu privire la originea vieţii.

Originea vietii pe Pamant

Termenul modern ”signalistică” provine de la cuvântul „semnal” și desemnează nevoia rapidă de semnalizare ce este necesară în contextul menținerii stării generale de echilibru.

Biosignalistica

Intensitatea amprentării informaţionale asupra trupului creşte în mod proporţional cu gradul de conştienţă care este manifestat în momentul prezent.

Epigenetica şi Ayurveda

Un genetician de la Universitatea Cambridge, Aubrey de Grey, afirmă că oamenii ar putea trăi până la 1.000 de ani. Ce se afla la baza acestei afirmatii?

1000 de ani de viata

Ayus Traditie Ramuri Stiinta Longevitate Alimentatie Informatii

© Powered by Anima Soft & Ayus Grup - Romania 2003-2018 informatii si recenzii

PRchecker.info
PRchecker.info
Ayurveda

AYUS GRUP - ROMÂNIA

centru de perfectionare si pregatire de specialitate în Ayurveda

cursuri si seminarii de specialitate pentru aprofundarea cunoasterii diferitelor ramuri ale sistemului tradițional Ayurveda

Rasayana Dravyaguna Vijnana Svasthavritta Sidhanta Vajikarana

RAMURILE SISTEMULUI AYURVEDA

Rolul cunoastarii ayurvedice

Sistemul tradiţional Ayurveda echilibrează şi reîntinereşte trupul şi mintea fiinţei umane, reducând astfel aproape orice fel de posibilă susceptibilitate de boală, atât prin întărirea imunităţii, cât şi prin dezvoltarea unei capacităţi naturale de a preveni apariţia eventualelor noi afecţiuni, simultan cu stoparea procesului de agravare sau de dezvoltare a acelor afecţiuni care sunt deja existente. Comparativ cu medicina modernă convenţională, în Ayurveda clasificarea bolilor împreună cu identificarea factorilor patogeni prezintă o altă abordare. Boala reprezintă o consecinţă a unui ansamblu de factori care prezintă felurite determinisme.

Ayurveda este un sistem holistic

Ayurveda este profund holistică tocmai pentru că niciodată ea nu consideră în mod separat un organ sau un ansamblu de organe de restul fiinţei umane, privit în ansamblul său.

Ayurveda nu tratează partea în mod separator şi nu are o viziune prin care trupul este disjunct de minte şi de suflet. Ayurveda investighează totdeauna fiinţa umană ca un întreg complex şi dinamic, iar armonia întregului se reflectă în bunăstarea părţilor componente.

Dacă vom privi cu obiectivitate în trecut, parcurgând întreaga istorie cunoscută a omenirii vom realiza că de fapt omenirea a beneficiat cu mult timp în urmă de o cunoaştere excepţională asupra vieţii. Tehnologia şi industria dezvoltată şi extinsă de către întreaga umanitate în prezent a atins nivele avansate, însă alcătuirea trupului uman precum şi structura subtilă a fiinţei umane este aproape la fel cu aceea pe care au avut-o şi fiinţele umane de acum câteva mii de ani, fiind supusă aceloraşi tipuri de afecţiuni şi de boli ca şi în prezent şi având, în ciuda timpului, aceleaşi calităţi admirabile sau defecte condamnabile pe care fiecare fiinţă umană le prezintă şi astăzi într-o anumită proporţie mai mică sau mai mare.

Ramurile traditionale

Aşa cum este descrisă în aproape toate lucrările tradiţionale, Ayurveda are opt ramuri principale (Asthanga- Ayurveda). Aceste ramuri sunt: Kaya-Cikitsa  medicina generală, Shalya  chirurgia generală, Shalakya  ramura care se ocupă de tratarea bolilor specifice ale urechilor, nasului, gâtului, gurii şi ochilor, Bhutavidya  psihiatria ayurvedică, Kaumara  pediatria ayurvedică, Agada-tantra  toxicologia ayurvedică, Rasayana  ştiinţa ayurvedică a modalităţilor practice cu efecte reîntineritoare şi tonice şi Vajikarana  ştiinţa ayurvedică a substanţelor naturale cu efecte afrodiziace.

În cadrul cursului de Ayurveda AMN din România sunt abordate şi sunt studiate în mod sistematic atât ramurile principale ale Ayurvedei, cât şi o serie întreagă de secţiuni şi capitole specializate ale ştiinţei tradiţionale ayurvedice, atât a celei clasice, cât şi ale celei ezoterice.

PRINCIPALELE RAMURILE DE STUDIU ALE CURSULUI DE AYURVEDA DIN ROMÂNIA

Principalele secţiuni majore care sunt studiate în mod constant în cadrul Cursului de Ayurveda AMN din România sunt următoarele:

Dosha-Prakriti

Ştiinţa aprofundată a tipologiilor constituţionale ayurvedice

Svasthavritta

Ştiinţa integrării armonioase a fiinţei umane în mediul natural

Dravyaguna Ştiinţa caracterizării ayurvedice a substanţelor naturale

Sharira-Jnana Ştiinţa alcătuirii structurii constitutive de bază a fiinţei umane

Kritya-Jnana Ştiinţa dinamicii şi funcţionalităţii structurii fiinţei umane

Manasa-Jnana Ştiinţa alcătuirii subtil-energetice, psihice şi mentale  a fiinţei umane

Pravritti-Jnana Ştiinţa dinamicii şi a evoluţiei tendinţelor subtile psiho-mentale din fiinţă

Pancha-Karma Ştiinţa tradiţională a metodelor principale de purificare din Ayurveda

Upa-Karma Ştiinţa metodelor complementare de purificare din Ayurveda

Nidana-Sthana Ştiinţa diagnosticării ayurvedice primare şi avansate

Cikitsa-Sthana Ştiinţa vastă a tratamentului ayurvedic al feluritelor tipuri de boli

Rasayana Ştiinţa regenerării şi a redinamizarii eficiente a potenţialului longeviv

Vajikarana Ştiinţa dinamizării armonioase a potenţialului creator-sexual din fiinţă

Indriya-Sthana Ştiinţa momentelor de inflexiune existenţială de tip intra sau inter existenţial

Sharira-Sthana Ştiinţa tradiţională a embriologiei ayurvedice şi formării trupului uman

Kalpa-Sthana Ştiinţa tradiţională a farmacologiei ayurvedice şi a preparatelor naturale

Amnaya-Vijnana Ştiinţa ezoterică a păstrării şi perpetuării tradiţiei ayurvedice autentice

Sattvavajaya Ştiinţa ezoterică a vindecării realizate prin angrenarea resurselor conştiinţei